Prin România : Salina Turda, Cazanele Dunării, Castelul Corvinilor, Cheile Nerei & more

Atenție : Articol kilometric.

Pentru că istoria se repetă, luna august ne prinde din nou pe drum, tot prin România. Totuși, spre deosebire de 2011, anul ăsta am avut parte de o ieșeală oleacă mai lungă. Dar dacă credeți că ne-am învârtit aiurea, nici c-ați putea să vă înșelați mai tare.

Povestea începe pe la ora 6 dimineața, în Suceava, când cinci oameni (care vara nu dorm) pornesc, mai mult sau mai puțin somnoroși, spre ceea ce avea să fie prima destinație:


Salina Turda

Din câte văzusem pe net, salina arăta foarte mișto, foarte sefeistic așa. Și pentru că omul e curios din fire, hop și noi să vedem cum e, “pe bune”. Ne așteptam să fie și alți nebuni ca noi pe care să-i împingă curiozitatea de la spate să vină să vadă, dar nici chiar atâția :

clip_image002

Dacă ar fi avut voie, parcau și în câmp. Pana mea, au parcat până și pe drum. Cum ar zice cineva, s-a cam spart țeava. După vreo 5 minute de învârteală ne-am găsit și noi locul și-am purces către intrare. Nu prea era aglomerat la casa de bilete, ba chiar nici pe scările care duceau către primul nivel. Văzând că numărul oamenilor din interior era mai redus decât ne făcuse parcarea să credem, ne-am aventurat spre Sala ecourilor. Și pentru că numele o cam dădea de gol, am strigat și noi oleacă, să vedem dacă ce scrie pe ambalaj e adevărat. Într-adevăr, ecourile și-au făcut apariția la puțin timp după strigătul inițial.

În continuare, am mers pe unde ne-a dus tunelul și-am ajuns la niște scări. Nu era nimic special la scările respective, în afară de vreo două chestii : în primul rând, trebuiau să urce și să coboare oamenii pe ele, simultan. Nimic rău în asta, până când vezi că sunt mai înguste decât alea pentru o singură persoană. Plus de asta, mai aveau și niște sare pe ele, dar cristale de sare sau cum le-o fi spunând. Dacă nu călcai cum trebuie, făceai o figură de patinaj artistic și îți rupeai gâtul pe-acolo.

clip_image004

Am stat și ne-am minunat vreo câteva secunde, după care am început să urcăm . Și dă-i, și luptă. Într-un final (fericit) am ajuns undeva sus. Sincer să spun, nu am idee cum se chema locul ăla, dar eram aproape de tavanul salinei. Era un hău în mijloc și un fel de pasarelă de jur împrejurul încăperii. Ne-am uitat în jos și-am văzut obiectele sefeistice din pozele de pe net. Na, fain, da’ cum ajungi la ele? Lift sau scări? Problema era puțin mai complicată de-atât. La lift stăteau la rând oamenii mai ceva ca la pomană, deci varianta a ieșit din schemă. Parașută n-aveam, deci nu ne puteam arunca peste balustradă, așa că am rămas cu scările. De data asta, 14 seturi de scări, la fel de aglomerate și la fel de înguste.

clip_image006

Odată ajunși jos, am căscat gura (nu literalmente) pe-acolo, ne-am uitat puțin în stânga, puțin în dreapta, oleacă mai mult înainte și foarte mult în sus. Am observat că este un nivel chiar mai jos de cel la care eram noi. Din nou, lift sau scări? Coada de pâine fiind din nou prezentă, am coborât pe scări. Ca și design, arătau fain…orice or fi ele, dar o singură dată am fost și-mi ajunge pentru următorii ani. Nu mai cobor/urc scări dinalea nici să mă plătești.

clip_image008

Părerea mea? Arată mai fain în poze. Dar dacă frecați menta intens și sunteți în căutare de senzații tari și scări înguste, iată locul potrivit pentru voi.

Era abia ora 2 și ceva, deci mai aveam destulă zi la dispoziție. Următorul județ prin care am trecut a fost Alba, unde ne-am oprit iar. Dar nu pentru orice fleac, ci pentru ceva foarte interesant.

clip_image010

Tăblițele de la Tărtăria

Din câte am înțeles, sunt cele mai vechi scrieri din lume. Și tocmai din motivul ăsta, trebuia să mergem să le vedem (de asemenea, Marea Moartă e puțin cam departe și ne abăteam de la traseu) . Monumentul ridicat acolo arată cam așa :

clip_image012

clip_image014

clip_image016

clip_image018

clip_image020

Tăblițele astea au 7500 de ani și încă pot fi citite. Caietele mele din clasa 1 au doar vreo 11 ani de zile și s-a cam dus cerneala. Tăblițele au fost făcute să reziste…să reziste…să reziste.

Din cauza faptului că grupul nostru se agită mai tare decât un copil hiperactiv, n-am stat locului prea multă vreme și am pornit din nou la drum.

clip_image022

Și ne-am duus, și ne-am tot dus pân’ ce soarele-o apus.

clip_image024

În Timișoara am scăpat de bagajele ce îngreunau cele două mașini și ne-am culcat. A doua zi am plecat în explorare. Mă rog, cu tot cu o rudă care a fost ghid, nu de alta, dar nu aveam nici cea mai vagă idee unde eram (și nici până la momentul ăsta nu știu cum se cheamă locația în care am stat) și nici pe unde să ajungem prin locuri interesante. Ce-am văzut? Asta :

clip_image026

clip_image028

clip_image030

Timișoara, Parcul Rozelor

clip_image032

Timișoara, Parcul Rozelor

clip_image034

Timișoara, Parcul Rozelor

clip_image036

Timișoara, Parcul Rozelor

clip_image038

Timișoara, Piața Victoriei

clip_image040

Timișoara, Catedrala Mitropolitană

clip_image042

Timișoara, Piața Victoriei

clip_image044

Timișorara, Piața Victoriei

Cheile Nerei, Sasca Montană, Știnăpari

clip_image046

Pentru un concediu în care să te deconectezi cu adevărat de toți, trebuie să te duci undeva pe un vârf de munte, sau măcar pe un deal oleacă mai înalt. Aceeași idee ne-a venit și nouă, lucru pentru care am campat (mă rog, campat…n-aveam corturi) în localitatea Știnăpari, aproape de Sasca Montană, în județul Caraș-Severin. Acolo am stat cam 3 zile, fără net și cu semnal la telefon, dar nu prea mult. Un avantaj totuși a fost : am dormit mai mult decât bine. Am stat într-o căsuță, care, în comparație cu acomodările de anul trecut (despre care se poate citi aici), era palat.

clip_image048

Nici bine n-am terminat de cărat bagajele în casă, că deja eram cu gândul la plecare. Prin împrejurimi, mai precis pe tunele, în Cheile Nerei.

clip_image050

Ca să ajungem la numitele tunele, trebuia mai întâi să traversăm o punte. La fel ca scările din salină, din nou, nimic special în legătură cu puntea. Atâta doar că se legăna ușor în timp ce mergeai pe ea. Dacă îți trecea prin cap s-o ajuți cu bălăngăneala, atâta îți trebuia.

clip_image052

Odată puntea traversată, era un drum cam de o oră prin pădure până la faimoasele tunele.

clip_image054

clip_image056

După părerea mea, primul tunel e mai degrabă o boltă, dar fiecare cu denumirile lui, presupun.

clip_image058

clip_image060

clip_image062

Dar n-au fost numai tunele dinastea de jucărie, am dat și peste unele mai serioase. Ca orice tunel care se respectă, avea și lilieci înăuntru. Din câte se părea, îi durea fix în cot de prezența noastră, având în vedere că nici pâs n-au scos, în ciuda faptului că am încercat să-i chiorâm cu blițuri și alte ustensile. Văzând că încercările noastre nu dau roade, am mers mai departe.

clip_image064

clip_image066

clip_image068

clip_image070

Drumul a continuat până la podul Bei unde am făcut cale întoarsă, nu pentru că nu mai aveam ce vizita, ci pentru că se întuneca afară și n-avea nimeni chef să meargă pe cărărușa pe care venisem, pe timp de noapte. Cărărușa despre care vorbim nu era tocmai…dreaptă în unele părți, deci probabil ați înțeles de unde și reticența de a o parcurge noaptea.

clip_image072

clip_image074

clip_image076

Am dormit în noaptea aia mai bine decât mi-am imaginat posibil. A doua zi, din nou pe drumuri, de astă dată spre Dunăre și Cazanele ei, dar și Orșova și Drobeta Trunu Severin.

Cazanele Dunării, Orșova, Drobeta Tr. Severin

clip_image078

Inițial trebuia să ajungem la Orșova și să luăm o barcă care să ne plimbe până la Cazane și înapoi. Pentru că s-a modificat modificarea, am ajuns să luăm o barcă de lângă statuia lui Decebal, în golful Mraconia. Golful se numește așa după Mănăstirea Mraconia. Mănăstirea “originală” se află azi pe sub apele Dunării, dar a fost construită o alta, pe mal.

clip_image080

clip_image082

Statuia lui Decebal

clip_image084

clip_image086

Mănăstirea Mraconia

clip_image088

clip_image090

Am intrat puțin și în Peștera Ponicova. Când zic puțin, mă refer cam 80 de metri, că mai mult nu se poate intra cu barca.

clip_image092

clip_image094

În drum era și Peștera Veterani :

clip_image096

clip_image098

Și încă o panoramă, pentru că na, avem de unde, urmată de alte poze, mai mult sau mai puțin panoramice :

clip_image100

clip_image102

clip_image104

clip_image106

clip_image108

clip_image110

clip_image112

clip_image114

Achiziționarea de suveniruri a fost urmată de un suc la alegere, după care am luat-o din loc, îndreptându-ne către Orșova city și :

clip_image116

clip_image118

clip_image120

clip_image122

E drept, am văzut și Porțile de Fier I, dar din varii motive, nu pot să pun poza pe blog. Poate vin ăștia și mă iau la împins vagoane. În cazul ăsta, o să trebuiască pur și simplu să mă credeți pe cuvânt.

Un apus de soare, așa, pentru a încheia frumos excursia din ziua respectivă.

clip_image124

Și cum, gata? Nici pomeneală!

Ochiul Beiului, Cascada Beușnița

clip_image126

Ochiul Beiului e o chestie foarte interesantă, dar nu din cauză că e la vreo 2 kilometri de civilizație. Mă refer la felul în care arată apa :

clip_image128

clip_image130

clip_image132

Înainte să săriți cu furci și topoare, n-am editat culoarea în Photoshop sau altceva. Pur și simplu așa arată apa.

După scurtul popas la Ochiul Beiului, ne-am îndreptat către Cascada Beușnița, care era puțin cam uscată :

clip_image134

clip_image136

Mi s-a spus că iarna arată foarte fain, dar trebuie să mă duc s-o văd cu ochii mei. Acuma doar dacă ar veni odată iarna…

Casa Verde

Casa nu-i la fel de verde după cum îi spune numele. Are o culoare mai pământie așa, dar e verde pentru că-i Eco friendly, fiind construită din lut și parbrizele nefericiților care parchează în apropiere.

clip_image138

clip_image140

clip_image142

N-ai site pentru casa ta? Ești degeaba!

clip_image144

clip_image146

clip_image148

clip_image150

clip_image152

clip_image154

Drumul Roman

Pentru că romanii au avut bunul simț să-și facă un drum și pe la noi prin țară, n-am avut nevoie să mergem până în Italia, ci doar până pe valea Nerei. Ce-i drept, drumul era puțin acoperit de iarbă și de ce mai crescuse între timp, dar avea și porțiuni unde se vedeau încă bolovanii originali.

clip_image156

clip_image158

clip_image160

Dacă ești tare însetat, există și răcoritoare pe marginea drumului.

clip_image162

clip_image164

clip_image166

Am văzut și Podul Roman, care era mai degrabă un poduleț sau poate o fi intrat la apă. Spun am văzut, dar era întuneric afară, că și noi ne-am pornit când aproape se întunecase și podul era destul de departe. Norocul nostru că s-a inventat numita lanternă, că altfel dădeam în gropi.

Toate bune și frumoase dar era cazul să mai plecăm și noi acasă, că doar cât naiba pot să stai pe capul cuiva, fie acel cineva și în creierii munților. În drumul nostru se afla și pensiunea Cheile Nerei (sau după cum îi spusese cineva, “Pensiunea cu roți’ – din cauza celor două roți de car din fața pensiunii) așa că ne-am oprit să mâncăm ceva și să ne luăm rămas bun de la proprietar.

Aici începe beleaua. Pe drum (care era în sine o aventură off-road) am cam nimerit o pietricică. Pietricica buclucașă a cam spart baia de ulei la una din mașini, ceea ce era destul de grav. Asta, și faptul că făcusem în curtea pensiunii un desen mai ceva decât alea din deșertul din Peru. În ciuda încercărilor repetate de a repara chestiunea ce se stricase, mașina a ajuns până la urmă să se plimbe cu platforma (cee-ți mai place platforma) până în Timișoara, unde am mai petrecut o zi, urmând mai apoi traseul stabilit.

Castelul Corvinilor (sau poate al Corvineștilor)

Nu știu nici eu cum se cheamă exact. Pe indicatoare scrie ceva, pe bilete scrie altceva. Nu-i vina mea că nu s-au hotărât încă cum să-i zică. Dorele, ne grăbim și noi? Au trecut vreo câteva sute de ani, nu știu cum să zic.

Trecând peste problema cu numele, avem poze în cele ce urmează :

clip_image168

clip_image170

clip_image172

clip_image174

clip_image176

clip_image178

Cele mai importante activități ale anului : Paștele în Bucovina și Tortura în Transilvania. Vorba aia, fiecare cu ce-l doare. Noi ne vopsim ouăle, ei își trag în țeapă vecinii.

clip_image180

clip_image182

clip_image184

clip_image186

clip_image188

clip_image190

clip_image192

clip_image194

clip_image196

clip_image198

clip_image200

clip_image202

Vedeți țeava de gaz? Oameni civilizați mă. Dacă te închideau în turn pentru cine știe ce motiv, măcar aveai gaz să-ți faci de mâncare.

clip_image204

clip_image206

Aveam în plan să ajungem și pe la lacul Sf. Ana, dar am lăsat pe altă dată. Așadar, destinația finală : acasă (cu vreo 2-3 opriri, bineînțeles)

clip_image208

clip_image210

clip_image212

clip_image214

clip_image216

clip_image218

clip_image220

clip_image222

clip_image224

clip_image226

clip_image228

clip_image230

Iată-ne ajunși la finalul excursiei și, spre fericirea unora, și la finalul articolului. Din punctul meu de vedere a fost o vacanță foarte mișto, în ciuda micilor probleme. Dacă ați rezistat cu cititul până aici, mulțumesc.

Ar trebui să stați tunați (în traducere liberă : stay tuned) pentru că s-ar putea să mai urmeze alte câteva locații din România pe care le-am vizitat, dar încă n-au primit un articol pe blog. Cine știe, poate azi, poate mâine, sau poate nu.

Până data viitoare, publicitate.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s