Fost-a 2011

Se presupune că trebuie să scriu un articol retrospectiv, așa ca de sfârșit de an. Păi, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și să facem lumii pe plac :

2011 o fost un an, pot să spun destul de interesant pe care l-am început cu stângul, oarecum. Anume că în a 2a zi din an am cam luat-o la vale pe scări. Gheață, chestii, trestii, nimic grav. Next.

Pe plan…muzical dacă îi pot spune așa,  o debutat cel de-al 3lea sezon din seria proprie și personală de mixuri (GsM pentru necunoscători) putându-se lăuda cu un astronomic număr de 3 episoade scoase. Și-apoi s-o făcut liniște. (din diverse motive) Despre soarta seriei și alte picanterii, la anu.

Tot legat de muzică, am primit o propunere din partea colegului de blogosferă eRRmy, să mă alătur proiectului Vând Sunete. După atâtea luni, țin să-i mulțumesc de ofertă și sper să avem un 2012 și mai tare. (p.s. : Îndată face un an proiectu’ deci ia treceți voi și urați-ne la mulți ani. Evident, toate la timpul lor)

La capitolul scriitură, după cum s-o putut vedea, activitatea intensă o fost pe la începutul anului, iar după ce am trecut la altă vârstă, în aprilie, totul s-o cam liniștit. Mai apoi nu prea au fost articole demne de luat în seamă până prin august când am postat asta. După care iar liniște. Apoi o urmat aniversarea de 3 ani de blog. După care iar linişte.

Am reînviat seria 1 Song per Week (1S/W) începută pe la sfârșitul anului trecut, da’ am lăsat-o iar în paragină. Eh, asta-i viața.

Cât despre meleagurile onlainăristice (a se citi conturi social media) pe-acolo am cam tăcut din gură, nu pentru că oi fi eu șmecher ci pentru că dacă nu ai ce să spui, mai bine taci. Vorba aia, dacă tăceai, filosof rămâneai. (și îmi place statutul ăsta de filosof)

Top 5 cele mai citite articole de anu’ ăsta?

01. Top Songs To Remember : 1990 – 2008
02. Yahoo! Messenger 11 Beta | Primele Impresii
03. #Win7 Visual Style : Daydreaming 24/7
04. Prin România : Peştera Muierilor,Transalpina, UTS + SR
05. Dacă ai putea avea orice job din lume…

În afară de toate astea mai vreau să spun că în ceea ce privește serialele, mi-e ciudă că ABC nu a prelungit V cu încă un sezon, tocma acu când devenea mai mișto. Shame on you!

Am apucat să ajung la zi cu The Real Hustle, Chuck și How I Met Your Mother. Plus m-am apucat de Supernatural (da știu, 7 ani prea târziu, so sue me). Abia aștept sezonul 4 din Warehouse 13 și continuarea de la sez 8 din CSI NY. Cam atât.

Vouă, măi cititori, vă urez la muți ani și toate chestiile care vin odată cu urarea asta. (stiți voi, sănătate și altele).

În încheiere :    Will Holland & Jeza  – Start Again (Juventa Remix)

Country : UK / Style : Vocal Trance / Year : 2011 / Label : Enhanced Recordings [Enhanced Music]

Ne auzim în 2012 când o luăm iar de la capăt!

P.S. : Nu vă aşteptaţi să scriu ceva chiar din prima zi cum am făcut anu ăsta. Doar e prima zi, ce naiba. 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s