Personal

Cam aşa cică ii zice tipului ăsta de blog. Să fiu sincer, încep să mă cam îndoiesc de caracteristica asta a lui. Evident, îmi amintesc cu plăcere de articole precedente în care scriam cât mă ducea capul (uneori chiar şi fără rost) şi în care abordam subiecte mai …personale,  cu o latură mai ciudată sau în care cel puţin încercam să prezint o interpretare diferită a unui subiect deja discutat.

Pentru a motiva absenţa posturilor personale , dacă ar fi să fiu complet sincer, aş putea apela la o scuză penibilă de genul : “n-am mai găsit subiect despre care să scriu” sau “nu vreau să le ofer cititorilor decât conţinut de calitate”. Şi scuzele astea merg o dată, de 2 ori , maxim de 3 ori. După care, începi să-ţi dai seama că, defapt, te ascunzi în spatele unor scuze doar ca să pari o “victimă” mai credibilă, când dacă stai să te gândeşti, chiar şi în drumul spre magazin când te duci să cumperi pâine îţi poate veni o idee (mai mult sau mai puţin genială) pentru un articol.

Şi până la urmă, deşi poate suna ….arogant sau cum vreţi voi să-I spuneţi, pe mine nu mă interesează dacă cineva mă citeşte sau se aşteaptă la articole noi din partea mea. De-aia a fost omul ăla de s-a gândit să inventeze blogul şi tot de-aia s-au gândit unii să numească unele bloguri, – personale – . Asta pentru că, în primul rând, (eu cel puţin) scriu pentru mine şi ceea ce apare pe blog şi poate ajunge să fie văzut de altcineva, trebuie să-mi placă prima dată mie, dupaia eventualului cititor care în funcţie de reacţia pe care i-o stârneşte un anume articol, îşi dă cu părerea , aka dă un comentariu.

Întrebarea care se impune este următoarea : Pentru ce să-ţi transformi blogul personal într-un blog de nişă? (vezi tech blog, blog de muzică, etc) Doar ca să ai vizitatori şi să fii în nu ştiu ce top? Sunt unii care au 2-3 vizitatori sau chiar niciunul pe zi şi se simt bine în pielea lor. Le place că li se oferă puţină atenţie şi că poate este cineva acolo care apreciază ceea ce scriu. Dar atât, nimic mai mult.

Vorbind despre cazul meu în particular, aş fi putut trece pe domeniu, aş fi putut lua un plan de hosting şi poate aş fi avut mai mulţi vizitatori unici. Dar am ales să rămân la limitările wordpressului moca, din diverse motive, printre care şi acela că nu consider domeniul propriu e singurul mediu în care te poţi exprima cum te taie capul. Bun, dacă lumea vede că eşti pe domeniu, pare mai profi, faci o impresie mai bună. Cam atât…

Puteţi să mă contraziceţi, să spuneţi că “daaa, dar pe domeniu poţi să-ţi alegi tema X şi poţi să adaugi pluginul Y” . Da, poţi face asta. Dar nu ai nevoie nici de tema X sau de pluginul Y pentru a-ţi exprima…gândurile, trăirile sau părerile personale. Normal că te simţi bine când lumea îţi apreciază tema (cu atât mai mult dacă e făcută de tine) sau te felicită pentru că ai adăugat un anume plugin. Dar de fiecare dată, dacă lumea apreciază ceea ce scrii şi intră în discuţie sau se creează o polemică în jurul unei idei exprimate într-un post, abia atunci simţi satisfacţia pe care bloggingul ţi-o oferă : Nu e vorba de domeniu. Nu e vorba de numărul de pluginuri, de temă sau de numărul de vizitatori. Totul ţine de aprecierea pe care o primeşti din partea celorlalţi când vine vorba de, până la urmă, munca ta. Pentru că nici să scrii mult şi fără rost nu merită. Oamenii apreciază în special articolele cu esenţă şi care exprimă o idee sau încearcă să atragă cititorul spre a citi tot conţinutul. Asta trebuie să aibă fiecare articol : o idee cu care cel care citeşte să rămână şi posibil să o dea mai departe. Nu contează dacă exprimi o idee în 10 rânduri sau în 10 paragrafe. Contează cum o faci.

Şi cu această remarcă mai mult decât adevărată, se încheie acest post cu tentă personală.

P.S. : Aricolul ăsta nu prezintă niciun breikin niuz, nici cea mai nouă tehnologie. Sunt doar nişte gânduri puse pe hârtie. Pentru că pot.

Advertisements

4 thoughts on “Personal

  1. Sszecret Post author

    @Andra Intr-adevar (normal ca am dreptate :)) ) era cam urat sa refuzi 😀 Si da blogul tau e cred ca printre cele mai personale si mai fantastic de sincere pe care le gasesc :)) (si citesc)
    Pentru ca evident, pot:)

    Reply
  2. Andra

    Ai dreptate. Bine… eu am domeniu pentru ca mi s-a oferit si na, era urat sa refuz. :p Oricum…blog mai personal ca al meu si mai fantastic de sincer, nu cred sa gasesti. :))
    E blogul tau, faci ce vrei din el. Pentru ca poti, evident. 😀

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s